Acesta este un repost de pe Jurnalul meu de aberații.

Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești, ignoră-te pe tine. Astupă-ți vocea interioară plină de frustrări, cu minciuni și glume prea frumos zise. Ești un hoinar.

Aseară m-am trezit sufocându-mă. Bine, recitisem niște scene din Fata cu flori în păr legate de crize de astm, probabil de-aia. În fine, m-am panicat, ajungând la un semi atac de anxietate/panică. Apoi m-am gândit… De ce mi-ar fi frică să mă sufoc, în timp ce trăiesc, dacă oricum într-o zi nu voi mai respira niciodată? Voi pleca singură, nu mă voi mai atinge, va fi ca în acele vise după care, trezindu-mă, uit că am existat între timp. Câteva secunde. Acel cap frumos va sta într-o zi într-un sicriu.

Va fi ceva superior vieții. Viața e ceva ce toți facem, are fazele ei, dar, pe lumea cealaltă, poate că toți suntem egali. Oriunde am ajunge. Ce contează ce simțim acum? Toți ajungem acolo. Degeaba ne depășim condiția, sau cel puțin încercăm. Degeaba îl invocăm pe Charlie. Tot ca el ajungem. Nu-i așa că dimineață, timp de puțin timp, uiți tot? Parcă problemele nu mai par atât de importante. Apoi te afunzi în realitate.

Și degeaba, tot degeaba, mă gândesc eu la asta acum. Cu fiecare literă pe care o scriu, mă apropii de moarte. Fiecare pas făcut, chiar și înapoi, te duce la moarte. Timpul îți trece. Orice faci, fiecare secundă. Și cartea mea e o încercare a unei furnici să fie mai tare. Chiar și când încerci să pari altceva. Bine, dacă o faci de două ori cu aceeași chestie, asta ești de fapt. Sau poate că pur și simplu ești menit să nu te gâsești pe tine vreodată. Orice consumi are efect asupra ta, dar nu realizezi pe moment. Crezi că doar alcoolul e tare, că doar de la el te îmbeți. Cum reacționează alcoolul, așa reacționează orice în tine, dragă ființă muritoare.

Găsește-te pe tine. Viața e scurtă. Fii o inspirație, nu un eșec. Te-ai născut una.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Ritual psihologic spre găsirea sinelui&8221;

  1. „Am o stare de goliciune abundentă. Mă simt ca un om de șaizeci de ani care a aflat că mai are câteva zile de trăit și nu a realizat toată viața nimic. Simt că a trecut tot prea repede pe lângă mine și că ar (fi) trebui(t) să se întâmple ceva” – se intampla mereu ceva. tot ce este scris de tine este din ceea ce se intampla in tine si cu tine, din tensiunile spiritului tau. mi au placut tratat de pace II, postarea de fata(dar daca nu exista un sine:) ), suntem minciuna, draga adultule. ai o dispozitie filosofica pe care ai putea s o imbogatesti citind filosofie(daca n o faci deja) 🙂

    Apreciază

    • bună! mulțumesc mult pentru comentariu! goliciunea ne inspiră, ca suflet (nu ca ființă), nu fericirea și plăcerile temporare. m-am gândit să citesc filosofie, dar tot amân, pentru că, deocamdată, scriu, am o mare frenezie în scris, și în timp ce scriu, nu pot asimila nimic din ceea ce citesc. 🙂 mă bucur că îți place blogul meu.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s