Conserva mea cu amintiri

Frate, îmi place să fac poze. La orice. Chiar dacă e un moment banal din viața mea. Să filmez. Să râd. Nu, nu pun nicăieri pozele. Le păstrez. Chiar dacă știu că maxim de două ori în viața mea mă voi mai uita peste acel folder.

Sunt un keeper. Notez orice. Fac abstracțe. Ideile de carte, le notez incoerent. Așa cum îmi vine mie. Ca atunci când le recitesc, să le pun în carte sau pe blog (nu prea se întâmplă asta, că eu simt pe moment), să am aceeași stare alertă pe care o aveam atunci când ceva m-a determinat să notez. Și știu că voi mai da odată peste postarea asta și îmi voi aminti… au trecut atâția ani.

11760065_975830739105679_8674834617627045191_n

Îmi place să-mi țin un borcan cu amintiri. În telefon, în calculator. Adică, ok, îți amintești chestii… îți amintești prima oară când ai fumat, prima iubire, prima postare pe blog, primul party… dar nu mai e același lucru, fără ”dovezi”. Pozele, acum, se folosesc la expunere, tryhard, dorință de afirmare. Eu le folosesc ca să retrăiesc ceva. Mă uit la o poză veche. Îmi amintesc, poate cu ajutorul cuiva, asta dacă nu are dată, unde e făcută. Mda, parcă-mi amintesc ziua, uite și un video. Lol, era un copac în spatele nostru?! Cu cireșe??? Super tare!

Vreau să merg în Cișmigiu, la cetate, noaptea, la 2, cu prieteni, și să ne plimbăm. Să  facem teorii. Să ne expunem amintirile, cu alte persoane. Să ne creăm unele doar pentru noi. Să bem o bere și să fumăm multe pachete. Să ne ducem acasă. Și, a doua zi, să ne comportăm normal. Vreau o viață, nu un drum parcurs de altcineva. Vreau să mă cațăr singură pe obstacole, să merg cu 100/h. Dar, între timp, să mai fac un popas de țigară, într-o benzinărie abandonată, să mă uit la poze vechi cu mine, și să-mi amintesc că atunci aveam 12 ani, deși la 12 ani nu îmi amintesc ce făceam la 6 ani, deși e același număr de ani. Doar noțiuni. Să frec poza mea în mână, să o bag din nou în buzunar, să verific dacă mai e acolo din secundă în secundă, că nu mă grăbește nimeni, să îmi golesc cafeaua, să îmi pun geaca de piele pe mine, să îmi scot părul din ea, și să continui. Lăsând, în benzinăria aia, o bucată din sufletul meu. Ca peste tot unde merg. Și să continui un drum, pe care, oricât aș încerca să-l ocolesc, tot acolo mă va duce. Un drum cu coincidențe și sentimente. Un drum al meu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s