Mă simt foarte împlinită atunci când văd că oamenii mă critică. Și, tocmai de asta, simt nevoia să mă justific puțin, deși nu e stilul meu. Ador când îmi exprim o opinie și vine un X casnic să-mi spună că sunt incoerentă, ciudată sau că aberez. Fraților, se numește „Jurnalul meu de aberații”.

Îmi spun o opinie. Sunt conștientă că în 90% din cazuri mă contrazic singură. Și ador să o fac, pentru că bag lumea în ceață, iar voi, automat, vă aruncați atenția asupra unei incoerențe visată de mine sau sculată la beție. Și e ok. Asta mă diferențiază de bloggerii serioși, maturi, de Google sau de Wikipedia.

Eu nu vreau să educ, să modelez, să fiu vreun model, să formez o sectă sau să îndrum. Vreau doar să îmi exprim gândurile. Pe timpul meu, îmi fac visul. Iar voi, pe al vostru, îl consumați în mod anost, judecându-mă. Și e perfect ok. Vă spun, e ok; dar doar pentru mine. Voi vă pierdeți timpul în continuare vrând să mă ardeți pe rug, sau spunându-mi să mă opresc.

tumblr_mtsigfoX3q1qz5d0vo1_250

Nu mă interesează că ești împotriva gayilor, nu mă interesează că m-am justificat în fața ta printr-un comm, o fac doar la beție, nu mă interesează că ești flatat că ți-am răspuns la mesaj, nu ai de ce, îți sunt egală- și tu mie, nu mă interesează că mă urăști, nu mă interesează că mă iubești, pentru că, de obicei, iubesc pe toată lumea. Chiar și pe cei pe care îi hateresc sau înjur în față, în viața reală. Iubesc lumea, pentru că e singurul sentiment care mă face diferită de ei. Sunt un outcast greu de suportat și știu asta. De ce să mă ascund? Asta cred de la doișpe ani, dar pe atunci mă consideram mică. Opinia mea era ca o lacrimă aruncată în Pacific. Uite că, totuși, am rămas fixată pe moda de atunci, și am ales să evoluez pe ea. Acum, la 18 ani, mă pot numi un outcast cu toată puterea plămânilor. Mă pot numi cum vreau. Sunt un om, cu defecte și calități, în măsură egală. Mă pot supăra dintr-un nimic, și amuza din ceva grav. Pot să-ți întorc un compliment, sau să-ți dau cu jet. Mă cunosc atât de bine, și totuși deloc. Și sunt eu.

Nu vreau să se ia cineva, vreodată, după ce scriu eu aici. Nu vreau ca un psihopat să citească PLM666 și să-și lege iubita în subsol. Nu vreau ca un copil de doișpe ani să se îmbrace ca mine. Vreau doar să mă vadă aici, ca pe o rană, ca pe o urmă a ceva ce am fost. Pentru că aici mă vei cunoaște cu adevărat, și vei vrea să rămân unică. Dacă chiar vei înțelege fiecare postare, n-ai mai dori ca în lume să fie încă cineva ca mine. Dacă chiar vei înțelege, mă vei urî. Și te vei mulțumi că nu ai gândirea mea. Nu ai rezista, nici măcar eu nu rezist.

Nu vreau să vii la mine și să-mi spui că mă urăști, fără motiv. Nu vreau să îmi scrii, spunându-mi că mă iubești, doar după haina pe care o port. Nu vreau să-mi asociezi culoarea ochilor cu a sufletului, nici a părului cu a ființei predefinite. De aia mi-o schimb mereu. Vreau să fiu o ființă, nu o culoare. Lumea să zică „Iullia”, nu „blonda/bruneta/roșcata/cheala/creața aia”. Vreau să mă iei ca pe un om, să mă cunoști, abia apoi să mă judeci. Poate că toate postările sunt sincere, poate că toate sunt minciuni. Poate că unele sunt, altele ba, și invers. Poate că Iullia habar nu are de blogul ăsta sau de pagina de Facebook, dar totuși, eu i-am furat identitatea.

Dacă chiar vrei să citești blogul, uită cine sunt. Șterge-ți din minte figura și vocea mea. Aici vorbesc din astral, din minte. Și nu vreau să judeci superficial. Nu vreau să fii ca toți ceilalți.

Te voi răni în cel mai oribil mod. Sau te voi face să te bucuri că exiști. Astea sunt extremele. Și am rănit prea mult, și am suferit prea mult. Și, uneori, doare.

Nu vreau să fii o oaie, care va spune că fac bragging despre mine și că sunt o narcisistă. Nu fac decât să vorbesc din ce în ce mai sincer cu fiecare cuvânt. Dar eu iubesc și eman alb din toate părțile. Și nu vreau să eman negru.

Am ajutat mulți oameni care mi-au scris în privat, cu probleme. Și îi iubesc etern. Pentru că nu le-am zis ce să facă, doar le-am dat de gândit. Și au acționat ca ei. Și asta înseamnă, cu adevărat, să ajuți. Nu manipula. Să nu vrei niciodată ca cineva să suporte consecințele a ceea ce ai zis tu, pe propria piele. Chiar dacă acel cineva e etern.

Spread the love forever.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s