Ascult Thrift Shop. Parchetul scârțâie. Viața e anostă. Afară e ger și plânsete. Mie îmi place să fie ger și plânsete. Îmi place să fie rece, îmi place vremea ca inima. Inima e caldă, vremea e rece, dar uneori soarele încălzește apa, alteori apa stinge focul, iar lumea e pe toane.

Afară e lună de moarte. Frunzele se chinuie să trăiască și se roagă să nu fie rupte din casa lor, dar așa e cursul vieții. Apoi, după ce ne dau oxigen, cadavrele lor sunt călcate în picioare, de bocanci, de frig.

tumblr_naqt1obFWC1ro175io1_500

Înăuntru e anost și doliu. În cameră e negru. Uneori simt că am orbit, apoi văd becul de la TV. Stau în întuneric și meditez. În spaima mea din copilărie. Și mă întorc etern. În timp.

Și miroase a ger. Crăciunul e iarna doar ca oamenii să nu intre în depresie. Și ca să fie vacanță. Sau pentru că Christ era capricorn. Și e ger, dar tot stai și bei vin fiert la 10 lei/ paharul, pe stradă, gândindu-te la de ce pula ta mai trăiești.

Dar nici să mori nu vrei, viața devine un must la un moment dat. Iar faptul că te urăști, când o recunoști în fața ta, devine un angajament, nu mai poți da înapoi;

Te roade înăuntru, precum celulele dintr-un corp nu se mai recunosc. Ești plin de răni, dar totuși ai pielea fină și pozezi. Rănile sunt pe dinăuntru, nu le poți rezolva cu exteriorul. Lasă-le să se vindece de la sine, ca să doară mai mult. Nu da cu dezinfectant. Meriți durerea. Asta simți; asta vrei.

Puroiul lor îți curge prin vene. Ai fost un înger căzut. Și într-o zi tot o să mori. În adâncul tău, știi când. Dar nu acum. Ci pe veci.

Știi și tu că ești bolnav psihic. Iar alcoolul îți mai amorțește viața anostă, căreia tu îi dai atâta importanță. Chiar mai multă decât ploii. Ochii tăi se preschimbă în albastru, din negru, iar părul începe să-ți cadă. Mai știi, când erai mic ziceai că preferi să fii chel, decât să mai trăiești. Pentru că se făcea mișto de tine. E o balanță. Nu le poți avea pe toate. Va trebui să dormi cu chelia, să simți perna pe cap. Nu-ți vei mai împleti părul, vreodată. Apoi îți va ieși puroi pe fiecare gaută posibilă, fiecare por. Și te vei dezinfecta prin oameni.

Acum ești ok, în sfârșit. Păcat că nu mai ai mult de trăit. Ți-ai irosit viața. Te rogi ca mâine dimineață să te trezești din nou la 28 de ani, când credeai că s-a terminat tot, să te convingi că nu e așa. Dar vocea îți spune:

Voi face asta. Dar te vei trezi exact ca atunci.

Accepți. Oricine te însoțește, nu e ceva nou, deși e mereu altcineva. Dar totuși, te atașezi. Promiți tot. Trăiești aceeași viață, la nesfârșit, de sute de ani. Holbându-te la soare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s