Lumina e de mult timp pierdută. M-a părăsit pe veci, și eu pe ea; intenționat. Lumea se prăbușește în fața mea, și nu pot decât să privesc, ca un creator, cum tot ceea ce creez se destramă. Nu pot decât să plâng și să îmi simt sângele în vene, știind că sunt la fel de umană ca și toți. Nu pot decât să plâng, nu pot decât să strig. Nu pot să fac mai mult decât un alt om.

Viața de mult se duce. Și mă lasă, și mă freacă, mă înspăimântă. Îmi dă să gust dulcea otravă, ca apoi să o scuip pe ceea ce iubesc. Nu îmi oferă decât un tors de pisică și 1GB RAM. Un abis ce îmi creează necondiționat iluzii și dragoste. Un extaz pierdut, odată gustat, etern tânjit. Un zâmbet furat de la mine, care am furat mai multe.

Un teanc de divin, o secetă de infern. O clipă de plăcere, un milion de tristețe. O lacrimă tristă, o labă fericită. O bucată de carne ce zace în sicriu, o ploaie eternă. O capodoperă sfărâmată, un paradis prăbușit. O târfă dezmembrată, o păpușă a bărbatului.

Și, apoi, vine eternul, vine astralul, vine veșnicia. Vine Dumnezeu, și vine Diavolul. Vin îngerii, și toți se ceartă între ei. Apoi asist, doresc să intervin, dar sunt ca într-o cabină izolată fonic. Planeta se rupe în două, și nu pot decât să râd. Să pecetluiesc sorți, să îmbin destine. Să leg un catarg, să te prind într-un năvod. Să îți dau drumul la o criză de nervi, dorind să-mi fac rău mie, și să te ucid. Să te ucid pe veci, mulțumindu-ți că ai fost alături de mine.

Că ai trecut cu mine prin tot, iar acum nu mai pot vorbi despre tine decât la trecut. Să îți perforez fericirea precum un himen, și să ți-l lipesc în frunte. Să te ard pe piele cu mir, spunând rugăciuni. O viață tristă, nefericire eternă, scurt infernal statut veșnic. Podea groasă, care scârțâie, parchet umflat, plouă în casă.

Nu ai bani de acoperiș, plângi. Plângi etern, suflet chinuit, ostil și hoinar. Înger cu aripi negre ce s-a drogat, ființă inutilă, tu nu exiști. Ți-am oferit totul, tu doar suferință. Lumea te va cunoaște, eu demult la tine am renunțat. Ceartă josnică a piscurilor de râu. Lacrimi de sânge.

Cruce răstignită într-un câmp, soare de rugă. Faci mătănii, dar ești o târfă. Te rogi la Dumnezeu, dar, de fapt, mi te rogi mie. Ce mă rogi?

Nu, nu mă rogi. Mă implori.

„Vinde-ți sufletul, pentru că nu ai unul”, ți-am spus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s