Strivim corola de minuni a lumii

Am o teorie foarte aberativă ce merge perfect cu zilele noastre. Sunt oricum, frate, dar nu înapoiată. Deci accept orice e nou, de obicei nu prea îmi dau cu părerea la ultimele trend-uri or something, dar sunt foarte pusă pe o chestie: bă, oameni buni. Știința evoluează. Oamenii evoluează. Misterul dispare, ușor, ușor. Copiii trăiesc cu toată informația de care (nu) au nevoie în jur: porn, site-uri, Facebook, tablete etc.  Citește în continuare Strivim corola de minuni a lumii

Anunțuri

Shooting-ul de azi

A fost ceva „planificat” spontan. Ieri am filmat un material surpriză, absolut genial, pentru Observator și după m-am pus la masă cu prietenii mei în Verona. Și a venit vorba de shooting-uri, în general. Citește în continuare Shooting-ul de azi

Prima mea lansare de carte, „Flori în păr”

Ieri, 7 februarie, la Grill Pub, mi-am lansat romanul de debut, „Flori în păr”, care a apărut la editura Datagroup.

„Noi suntem acei copii care fumează iarbă. Acei copii care nu beau „o bere” într-un restaurant de fițe, ci care se duc unii la alții acasă ca să bage pastile până uită de realitate și uită cine sunt. Suntem acei copii care nu își fac temele. Care pleacă de la ore ca să compună un cântec. Suntem copiii care, dacă nu te suportă, îți scriu numele pe o țigară și te fumează. Și devii spulberat. Noi suntem copiii fără regrete. Pentru că știm că, atunci când am făcut-o, am fost fericiți.”

Cartea va apărea pe net și în librării, și o să anunț pe parcurs. Până atunci, mă puteți contacta, mai am ceva exemplare.

12665778_1073510169337735_1524195851_n Citește în continuare Prima mea lansare de carte, „Flori în păr”

Stația „Lacul”

Văd de la distanță, stând în ușă. Stând în ușă, studiez universul paralel numit realitate. Sunt tristă, dar realizez că, într-un univers paralel, sunt fericită, și mă simt mai bine.

Intru într-un câmp plin de decepții și agonizare, și îl privesc. Cerul este invers, iarba se fumează și mă doare capul. Flori nu are. Decât în păr.

Devine amorțită și se ia cu mâinile de cap, și vede doar alb în jur. Își amintește că doarme, că are liceu la șapte dimineața. Are o misiune în vis, și trebuie să o termine cât mai e timp. Cât doarme. Și doar azi va mai visa asta. E o stație de metrou foarte înaltă și sinistră. Frunzele din copaci devin sânge, și apare din nou stația de metrou. E ca o turbulență la TV, dar într-un final se materializează: în față, peronul. în stânga, unde ar trebui să scrie „Lacul”, numele stației, scrie „Lacul”, dar e o prăpastie mare. Stația are etaj, ascuns, deci, și ea trebuie să ajungă acolo sus.

Trece prin multe tuneluri cu prietenii ei. Dă de un pod subteran și un râu, cu viețuitoare. Prietena ei vrea să se arunce, dar ea o salvează. E inundație. E un lac în stația de metrou „Lacul”. podul merge tot înainte, și e totul ud și întunecat. Miroase urât. Podul continuă, și ajung la o înfundătură, cu o cărare pe ambele părți. Se despart, deși nu aveau de ce, că nu-s mari. Stația „Lacul”, doar că din ea iese un lac, iar pe partea cealaltă e „Lacul 2”. Prietenii ei vin dinspre „Lacul 2” și nu prea își dau seama ce ar putea face. Advice-ul vine, care e doar o voce. Le spune să facă „ce pot”.

Termină treaba. La ieșire, când urcă, se trezesc în Balonul Copiilor. Ies, și sunt pe un bloc. Coboară, de pe acoperiș, în bloc. E sinistru. E post apocaliptic. Acolo, dă de prietena ei cu care nu mai vorbise de mult timp, dar neștiind nimic, și-o arde cu ea. E blocul ei. Apartamentul ei nu mai e acolo. E locuit de altcineva. Sus, e o ușă. În tavan, aproape, fără scară. Acolo vrea să ajungă. Locuitorii par agresivi, răi. E frig și plânge. Iese pe ușă.