Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce să…

Călătoria mea

Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea. Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. E…

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,…

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente. Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume. 

Astral level over 9000

Nu îmi pasă ce urmări are faptul că îmi urmez visele. Nu îmi pasă de hate. Nu e treaba mea să țin piept nimănui. Oricine îmi greșește, știe oricum că e ultimul lucru pe care îl face. Vine implicit.

Artă prozică

  Cuprinsă de paragrafe din povești în care nu voi fi nici măcar un copac din decor, îmi contemplez viața. Aleg din nou să scriu despre lucruri random ce îmi vin în timp ce bat la tastatură. Mă gândesc la originalitate. Dar și la ideea porției. Nu e bine să fumezi 2 țigări una după…

E N C O R E

Am fost acaparată și singură, în suflet. Știi sentimentul ăla, când o zi merge perfect, și dacă fiecare detaliu care pe moment ți se părea lipsit de sens prinde contur cu prezentul? Și indiciile din trecut se leagă de ceva? Ziua de azi. Memorabilă, pe bune.

Stația „Lacul”

Văd de la distanță, stând în ușă. Stând în ușă, studiez universul paralel numit realitate. Sunt tristă, dar realizez că, într-un univers paralel, sunt fericită, și mă simt mai bine. Intru într-un câmp plin de decepții și agonizare, și îl privesc. Cerul este invers, iarba se fumează și mă doare capul. Flori nu are. Decât…

Trandafiri (Caută-mă III)

Mă simt ca dracu’, și e ok. Mi-am făcut-o mie, nu altcuiva.  Aș fi murit pentru ceea ce azi am distrus. Pentru ceea ce azi am schimbat și preschimbat, apoi distrus. Dar e ok. E doar o etapă, ca orice altceva. Va urma ceva mai bun. Sau foarte prost. Dar tot va urma ceva. Mai bine…

o postare cocalară

Mă simt foarte împlinită atunci când văd că oamenii mă critică. Și, tocmai de asta, simt nevoia să mă justific puțin, deși nu e stilul meu. Ador când îmi exprim o opinie și vine un X casnic să-mi spună că sunt incoerentă, ciudată sau că aberez. Fraților, se numește „Jurnalul meu de aberații”.

Ploaie eternă

Toți care îmi citesc blogul știu că sunt prietenă cu ploaia. Cu vremea mișto, cu cer alb și copaci desfrunziți. Cu acea stare pe care o ai când afară ninge/plouă torențial, iar tu stai acasă și mă vezi pe geam, plimbându-mă și scoțând de trei ori mai mult fum atunci când fumez, decât vara. Și…

Găsește-mă

și m-ai căutat, dar tot degeaba. tot nu reușești să mă găsești. nu ți-e rușine? câte repere ți-am dat? te faci că nu exist, când de fapt, sunt tot ceea ce tu ai creat? îmi renegi respirația, mâncarea favorită, somnul și orice fac? nu te voi lăsa. acum nu mai tânjesc decât să îmi depășesc…

mahmureală și nesomn

Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fost…

Ziua în care ea nu exista

Și era ziua în care se amplificase acea nebunie, în care nu eram sigură dacă exist. Și nu știam care dintre ființele mele a fost afectată. Și am simțit o durere în splină, voiam să mă așez, dar acea voce îmi zicea că nu, că e ok, că să nu-mi mai iau în serios orice…

Ce (Am zile)

Adesea ne pierdem. Ne autodispărem și ne dăm vanish. Din păcate, de cele mai multe ori, în nimicuri. Și viața trece pe lângă noi și ne trezim într-un ospiciu, ca mama Samarei Morgan. Am zile în care înțeleg orice stare a oamenilor, dar mi-e lene să detaliez. Și încă vreo zece mii de concepții ca…