Ritual psihologic spre găsirea sinelui

Acesta este un repost de pe Jurnalul meu de aberații. Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa…

21 Iunie: Goală pe dinăuntru

Dar acum e altfel. E gata. Sunt bine. Știi de ce? Că m-am gândit. Ce pula mea să fiu tristă? De ce? Asta îmi va aduce ceea ce doresc, dar mi-e frică să pun în aplicare? Viața mi-o schimb eu. Sufăr pentru ceva ce se află în mâinile mele. Ca un cub de gheață. Care se topește. Pot aștepta să se facă apă și să amorțesc toată, sau să-l pun într-o limonadă și s-o savurez, odată cu viața.

Ura

Ura e ceva ambiguu. Ura e ciudată. Când urăști pe cineva, fără motiv, dorești să-i faci rău. Ajungi să urăști nu doar persoana, ci tot ceea ce are, face, dorește etc.

Tren

Merg cu trenul. Şi nu văd un drum aiurea, sau peisaje uscate. Văd poveşti, una lângă alta, oameni care stau în curte la masă, lângă, o fetiță, iar lângă, o femeie care abia îşi aranja masa.

Pe veci

Postarea asta o voi pune și pe Jurnalul meu de aberații. Se potrivește cu ambele bloguri. Viața e ciudată. Realizezi cu câtă ușurință estimezi o perioadă de timp până să se întâmple ceva? Cu câtă ușurință ziua de azi devine ieri, nu o mai putem recupera, iar noi suntem ok cu asta.

Până și atmosfera casei mele suferă de un sindrom

Se aude muzică folk din sufragerie. Eu îmi scriu tema la latină, ca să trec clasa, că nu am note, după ce, plecând de la țigară, i-am zis mamei ”Mă duc să îmi fac tema”, ca și cum ar fi ceva foarte uzual. I-am zis-o ca un copil cuminte.

Oh, tu scrii despre heroină. SIGUR te droghezi!

Insuficiență de neuroni. Și mai vorbesc aici și despre ”sindromul Vaslui”, sau glumele de căcat de pe grupuri. De ce pula mea ai judeca o fată că se dă cu fond de ten, ăsta fiind principalul glonț pe care îl arunci către ea?