Ziua în care ea nu exista

Și era ziua în care se amplificase acea nebunie, în care nu eram sigură dacă exist. Și nu știam care dintre ființele mele a fost afectată. Și am simțit o durere în splină, voiam să mă așez, dar acea voce îmi zicea că nu, că e ok, că să nu-mi mai iau în serios oriceContinuă lectura „Ziua în care ea nu exista”

Eu judec fizicul

Da, frate, săriți-mi în cap! Judec oamenii după cum arată, și îmi dau seama ce fel de oameni sunt. Nu, voi poate înțelegeți greșit… dacă cineva e mai mare, e doar gras, nu balenă, nu batoză etc. Doar gras. Că doar nu e slab. Eu nu judec fizicul. Îl judec. Tu nu judeci înainte să zici căContinuă lectura „Eu judec fizicul”

Ce (Am zile)

Adesea ne pierdem. Ne autodispărem și ne dăm vanish. Din păcate, de cele mai multe ori, în nimicuri. Și viața trece pe lângă noi și ne trezim într-un ospiciu, ca mama Samarei Morgan. Am zile în care înțeleg orice stare a oamenilor, dar mi-e lene să detaliez. Și încă vreo zece mii de concepții caContinuă lectura „Ce (Am zile)”

Conserva mea cu amintiri

Frate, îmi place să fac poze. La orice. Chiar dacă e un moment banal din viața mea. Să filmez. Să râd. Nu, nu pun nicăieri pozele. Le păstrez. Chiar dacă știu că maxim de două ori în viața mea mă voi mai uita peste acel folder. Sunt un keeper. Notez orice. Fac abstracțe. Ideile deContinuă lectura „Conserva mea cu amintiri”

Mă scarpin

Ne place să ne pierdem. Cel mai adesea, în mărunțișuri. Știi cum e să simți că înnebunești? Să simți cu toată ființa ta că îți pierzi mințile, parcă ceva din tine se grăbește să iasă, și te ia durerea de cap. Și uneori te și doare. Cum ți-ai descrie vocile din cap? Dar scenariile? Bolnave, rele?

Mentalitatea mea de căcat

Sunt o leneșă. Iar atunci când lumea critică asta, nu mai am motiv să lupt în viață. Dar, deși uneori mă simt pisălogită și lumea încearcă să mă schimbe pe moment, să-mi înving lenea, iar chestia asta mă deranjează, exact de asta am nevoie. De cineva care să tragă de mine, să nu mă laseContinuă lectura „Mentalitatea mea de căcat”

Poveștile Comentariilor

Deci eu am o manie. Să ascult muzică, pe telefon, dar pe Youtube. Îmi place prea mult. Mi-e prea lene să îmi descarc muzica, oricum am și în telefon, așa că doar dau un search. Și mai am o boală: să ascult versurile și să citesc comentariile. Pe lângă trolli și oameni care se contrazic,Continuă lectura „Poveștile Comentariilor”

Pedofilii de pe stradă

Deci, uneori am impresia că România e mama cocalarilor, care mai de care mai scârboși și dezgustători. Și, mai am impresia și că, în București, aceste specimene nu beneficiază de aer condiționat în case, așa că vara umplu străzile cu putoarea lor îngrozitoare de libidinoși nespălați.

Ce nu înțeleg eu

Nu înțeleg superficialitatea. Nu înțeleg oamenii avizi după material și după imaginea exterioară, vrând să exprime complet altceva decât ceea ce sunt ei, de fapt. Oameni care nu-s în stare să mențină niciun fel de relație cu persoanele de sex opus, pentru că sunt indecise chiar și cu propria persoană.

Carte

Am vise ciudate. Atât de ciudate, încât, dacă se întâmplă să le visez, le rețin ani, luni. Atât de ambiguu și de ”în astral”, încât nu le pot lăsa pentru mine. Mi se par inedite.

Ascunde-te

Pe măsură ce ochii tăi se închid, simt cum mă trădezi. Cum o să pot eu să respir, să beau apă, fără tine? Să am încă o culoare preferată? Să port rochia aia pe care o ador? Să mă machiez ca să mă văd cu tine, când nu îți voi mai simți vreodată respirația peContinuă lectura „Ascunde-te”

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

Acesta este un repost de pe Jurnalul meu de aberații. Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așaContinuă lectura „Ritual psihologic spre găsirea sinelui”

21 Iunie: Goală pe dinăuntru

Dar acum e altfel. E gata. Sunt bine. Știi de ce? Că m-am gândit. Ce pula mea să fiu tristă? De ce? Asta îmi va aduce ceea ce doresc, dar mi-e frică să pun în aplicare? Viața mi-o schimb eu. Sufăr pentru ceva ce se află în mâinile mele. Ca un cub de gheață. Care se topește. Pot aștepta să se facă apă și să amorțesc toată, sau să-l pun într-o limonadă și s-o savurez, odată cu viața.

Pe veci

Postarea asta o voi pune și pe Jurnalul meu de aberații. Se potrivește cu ambele bloguri. Viața e ciudată. Realizezi cu câtă ușurință estimezi o perioadă de timp până să se întâmple ceva? Cu câtă ușurință ziua de azi devine ieri, nu o mai putem recupera, iar noi suntem ok cu asta.