Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce să…

Călătoria mea

Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea. Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. E…

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,…

Ce e de moment, e de moment

scrie. fă ceva pentru momentul „acum”. fii tu, și exploatează-te la maximum. ce anume? pe tine.  și unicitatea ta. bagă la păcănele ăia 5 lei la curse de câini, sau ia-ți un salam. se duc oricum. scrie. dacă acum vine, acum e. și nu va mai fi. nu o nota superficial, pierzându-i tot suspansul și unicul….

Artă „prozaică”, part II

Artă prozică.   Am conviețuit cu universul din „Flori în păr”. Te refugeizi, preferi altă realitate în loc de cea ce există deja. Dar de ce? Că tu ai făcut-o. Tu i-ai dat naștere, odată cu atâtea personaje, conform unei recenzie, „mai reale decât unele persoane din realitate”.

văd avioane pe geam

și mi se pare awesome. stăteam la țigaretă, ascultam demo-uri de la Evanescence, și fumam. și na, priveam cerul, că doar așa scrie pe pereți în cartiere (jk). priveam cerul și vedeam ba câte o stea, ba îmi sărea în ochi un om în propria curte care fuma și el și cine știe la ce…

mahmureală și nesomn

Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fost…

Adolescenții „casinici” își cumpără minute

Casnici. Nu, nu sensul propriu. Dacă nu știți ce-s ăia „casnici”, menționați pe blogul meu, aruncați o privire aici. Mă refer la cazurile pe care le cunosc. Adică: oameni de vârsta mea, care nu au Facebook/și-l dezactivează/nu-l folosesc. Toate astea, deși, toată ziua, nu fac absolut nimic. Nu au o preocupare „mai importantă decât internetul”. Nici…

Cine se aseamănă NU se adună

Decât în clasele I-IV. Și asta am crezut mereu. Persoanele diferite, vor avea constant de învățat una de la alta, decât oamenii la fel, care plutesc pe loc, fac aceleași lucruri și nu se ceartă niciodată, exact ca o sectă.

Mă scarpin

Ne place să ne pierdem. Cel mai adesea, în mărunțișuri. Știi cum e să simți că înnebunești? Să simți cu toată ființa ta că îți pierzi mințile, parcă ceva din tine se grăbește să iasă, și te ia durerea de cap. Și uneori te și doare. Cum ți-ai descrie vocile din cap? Dar scenariile? Bolnave, rele?

Libidinoșii care-mi scriu pe Facebook

Niciodată nu l-am judecat pe Răzvan Băiat Finuț. Nici pe Mohammad Ali, care m-a cerut în căsătorie, și mi-a mai cerut încă cinșpe persoane din listă, cu același roman km-ertic. Nu îl judec nici pe tipul care m-a înjurat de morți că nu i-am răspuns la ”cf skumpy”, nici pe țăranul Ionuț, care mi-a zis…

De ce sunt oamenii atât de speriați de pulă?

Și nu orice oameni. Cei mai speriați fac parte din mai multe categorii: Casnicele. Casnicele, frate, și nu mă refer la sensul propriu al cuvântului. Casnice la modul: curu’ cât ușa, cel mult 2mg de creier, gură mare,