Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce să…

Călătoria mea

Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea. Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. E…

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,…

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente. Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume. 

Cum e să fii scriitor în România?

(foto: Marian Stănescu) Scriitorul nu e autor, nu știu ce e cu titlul ăsta. Mișto, dacă e după mine. Dar, dacă vrei să publici, pregătește-te pentru: 1. Comparația cu marii clasici: Se va găsi, dar neapărat, un retard care să te numească

Outcast vs. Prostie

Sunt un „outcast”, la rândul meu. Și mereu voi fi așa. Sunt un om care nu ține cont de reguli, care se integrează super greu, care dă overthinking la fiecare lucru ca să vadă dacă chiar îi va folosi în viață, mă vopsesc în culori nebune în cap, adică sunt de fapt doar eu, dar…

(H)eroina mea literară

„Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina.” EMOȚIILE SUNT MAI TARI DECÂT ORICE DROG EXISTENT.   Oricât ai scrie. E povestea aia care nu se vrea terminată. Povestea care nu te lasă să o îndrumi cum vrei tu. Povestea la care te gândești când ești beat. Povestea cu…

Girls can be freaks too

Poză: tipa asta genială. Off, dar o am pe una atât de obsedată de mine, că nici nu știu dacă melodia lui Carey ar reuși să descrie chiar totul, la feminin. Bă, eu mereu am fost pe tiparul de „stealing your girl”. Stând cu băieți, am dezvoltat o latură destul de tomboy în mine. Bă,…

Artă „prozaică”, part II

Artă prozică.   Am conviețuit cu universul din „Flori în păr”. Te refugeizi, preferi altă realitate în loc de cea ce există deja. Dar de ce? Că tu ai făcut-o. Tu i-ai dat naștere, odată cu atâtea personaje, conform unei recenzie, „mai reale decât unele persoane din realitate”.

forever apart 1.0

Era o seară de iarnă în care își săvârșise toate planurile. Era întuneric pe strada ei și copacii erau desfrunziți. Nu exista nimic mai presus decât Sărutările de pe pielea ei Albă ca varul Ruptă din zăpadă Caldă ca nisipul Tristă ca o înmormântare Înmormântarea ei.

Găsește-mă

și m-ai căutat, dar tot degeaba. tot nu reușești să mă găsești. nu ți-e rușine? câte repere ți-am dat? te faci că nu exist, când de fapt, sunt tot ceea ce tu ai creat? îmi renegi respirația, mâncarea favorită, somnul și orice fac? nu te voi lăsa. acum nu mai tânjesc decât să îmi depășesc…

văd avioane pe geam

și mi se pare awesome. stăteam la țigaretă, ascultam demo-uri de la Evanescence, și fumam. și na, priveam cerul, că doar așa scrie pe pereți în cartiere (jk). priveam cerul și vedeam ba câte o stea, ba îmi sărea în ochi un om în propria curte care fuma și el și cine știe la ce…

mahmureală și nesomn

Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fost…

De ce sunt oamenii atât de speriați de pulă?

Și nu orice oameni. Cei mai speriați fac parte din mai multe categorii: Casnicele. Casnicele, frate, și nu mă refer la sensul propriu al cuvântului. Casnice la modul: curu’ cât ușa, cel mult 2mg de creier, gură mare,

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

Acesta este un repost de pe Jurnalul meu de aberații. Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa…