Arhive etichetă: jurnalul meu de aberatii

Oamenii sunt țigări- #throwback

Postare luată de pe Jurnalul Meu De Aberații.

 

Azi am ieșit de la liceu mai devreme. Și m-am decis să stau cu prietena mea bună, să mai pierdem timpul prin curte. Mi-am aprins o țigară, logic. Iar ea, cu o expresie foarte ciudată pe față, îmi spune ”Iullia, tu știai că țigările sunt ca oamenii?”. Evident că am început să râd, noi avem multe aberații și inside-joke-uri pe care le zicem, așa că nu mă mai minuna nimic. Apoi a devenit serioasă treaba, ea nu râdea. Și îmi repeta asta în continuu. Într-un final o întreb care e faza.

”Iullia, fii atentă. Iei o țigară din pachet. Pachetul ăsta e de fapt un pachet cu oameni. Și oamenii sunt țigări. Fă un exercițiu de imaginație”, rămân proastă. ”Iei o țigară, repet. O vezi? E neaprinsă, e ceva nou”, da, o văd, care e ideea? ”Țigara asta e un om. O aprinzi, începe o relație între voi. De orice fel. Pe măsură ce tragi, e totul foarte lung, dar filtrul se uzează. Apoi ajunge să fie pe terminate, știi? Și când mai ai doar un sfert, nu-ți pasă, pentru că oricum știi și tu că e spre sfârșit, dar tot tragi din ea. Știind că la un moment dat, vei aprinde alta. În momentul ăsta, toate chiștoacele astea de pe jos nu mai înseamnă nimic, deși cândva au reprezentat măcar dorința cuiva de a fuma, o poftă. Și tu acum termini țigara, o vei arunca pe jos ca pe un gunoi, va ajunge undeva, luată de vânt, măturată, dar nu la tine. Niciodată nu se va mai întoarce la tine. Își va găsi locul în altă parte. Odată ce o vei arunca, o vei face ca și cum nu a reprezentat vreodată ceva pentru tine. Așa sunt și oamenii…”. Eu arunc țigara pe jos. ”Vezi?”

Nu puteam să nu împărtășesc asta cu voi. Unii oameni sunt îngerii tăi, dar alții doar țigări.

Reclame

Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce să nu îmi mai spună „și eu am pățit-o”. Voiam ca nici eu să nu mai asum asta. Citește în continuare Atinsă

One Week Ago: Minifestival Cooltural

Fotografii: Eliza Mihalache

14383416_1451876744839711_886691111_n

Acum fix o săptămână, eram invitata specială la Minifestivalul Cooltural organizat de Bucureștiul Tinerilor, în Grădina cu Remedii, din Grădina Botanică.

14408154_1453856534641732_1100045817_o

Cristi îmi scrisese de ceva timp pe pagina de Facebook, despre un eveniment tip read in park, dar nu era ceva foarte sigur. Deocamdată. Ideea a fost de event open air, bazat pe cărți: citit și schimb de cărți, în principal. El face parte din organizația Bucureștiul Tinerilor, care constă într-o gașcă super mișto de adolescenți care organizează evenimente de tot felul: sport, citit, workshop, voluntariat etc. Sunt super pricepuți, iar șocată am fost că mă uitam la grămada de oameni care s-a adunat acolo ca să participe la event, printre care și o clasă cu diriginta, super open-minded, ca să mă vadă pe mine sau ca să schimbe cărți, iar ei erau acolo la un eveniment organizat de la A la Z (fotografi, sponsori, locație) de niște tineri, la fel ca și mine. A fost chimie. Citește în continuare One Week Ago: Minifestival Cooltural

Călătoria mea

Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea.

Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. E nașpa rău. Citește în continuare Călătoria mea

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST


Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești, ignoră-te pe tine. Astupă-ți vocea interioară plină de frustrări, cu minciuni și glume prea frumos zise. Ești un hoinar.

Aseară m-am trezit sufocându-mă. Bine, recitisem niște scene din „Flori în păr” legate de crize de astm, probabil de-aia. În fine, m-am panicat, ajungând la un semi atac de anxietate/panică. Apoi m-am gândit… De ce mi-ar fi frică să mă sufoc, în timp ce trăiesc, dacă oricum într-o zi nu voi mai respira niciodată? Voi pleca singură, nu mă voi mai atinge, va fi ca în acele vise după care, trezindu-mă, uit că am existat între timp. Câteva secunde. Acel cap frumos va sta într-o zi într-un sicriu.

Citește în continuare Ritual psihologic spre găsirea sinelui

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente.

Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume.  Citește în continuare Cădere

Astral level over 9000

Nu îmi pasă ce urmări are faptul că îmi urmez visele. Nu îmi pasă de hate. Nu e treaba mea să țin piept nimănui. Oricine îmi greșește, știe oricum că e ultimul lucru pe care îl face. Vine implicit. Citește în continuare Astral level over 9000