Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce săContinuă lectura „Atinsă”

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,Continuă lectura „Ritual psihologic spre găsirea sinelui”

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente. Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume. 

Ce e de moment, e de moment

scrie. fă ceva pentru momentul „acum”. fii tu, și exploatează-te la maximum. ce anume? pe tine.  și unicitatea ta. bagă la păcănele ăia 5 lei la curse de câini, sau ia-ți un salam. se duc oricum. scrie. dacă acum vine, acum e. și nu va mai fi. nu o nota superficial, pierzându-i tot suspansul și unicul.Continuă lectura „Ce e de moment, e de moment”

Artă „prozaică”, part II

Artă prozică.   Am conviețuit cu universul din „Flori în păr”. Te refugeizi, preferi altă realitate în loc de cea ce există deja. Dar de ce? Că tu ai făcut-o. Tu i-ai dat naștere, odată cu atâtea personaje, conform unei recenzie, „mai reale decât unele persoane din realitate”.

văd avioane pe geam

și mi se pare awesome. stăteam la țigaretă, ascultam demo-uri de la Evanescence, și fumam. și na, priveam cerul, că doar așa scrie pe pereți în cartiere (jk). priveam cerul și vedeam ba câte o stea, ba îmi sărea în ochi un om în propria curte care fuma și el și cine știe la ceContinuă lectura „văd avioane pe geam”

mahmureală și nesomn

Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fostContinuă lectura „mahmureală și nesomn”

Noaptea de august în care m-am regăsit

În primul rând, nu sunt depresivă. În al doilea rând, dacă crezi asta ești prost/ proastă. ;retardat; Sunt doar foarte complicată și gândesc mult. A fost groaznic. Mi s-a făcut foarte rău pe la 1 AM, în noaptea asta. Acum câteva ore. Eram la iubitul meu, plănuiam să dorm acolo. S-a oferit să mă ducă acasă,Continuă lectura „Noaptea de august în care m-am regăsit”

Ziua în care ea nu exista

Și era ziua în care se amplificase acea nebunie, în care nu eram sigură dacă exist. Și nu știam care dintre ființele mele a fost afectată. Și am simțit o durere în splină, voiam să mă așez, dar acea voce îmi zicea că nu, că e ok, că să nu-mi mai iau în serios oriceContinuă lectura „Ziua în care ea nu exista”

Eu judec fizicul

Da, frate, săriți-mi în cap! Judec oamenii după cum arată, și îmi dau seama ce fel de oameni sunt. Nu, voi poate înțelegeți greșit… dacă cineva e mai mare, e doar gras, nu balenă, nu batoză etc. Doar gras. Că doar nu e slab. Eu nu judec fizicul. Îl judec. Tu nu judeci înainte să zici căContinuă lectura „Eu judec fizicul”

Dear all of you

Ador să îmi golesc desktop-ul. Găsesc poze mai ușor. În generală am suferit de bullying la maxim. De la anumite persoane. Nu m-a afectat atât de mult precum simțeam eu atunci, dar na, suferința era mare pentru că era mai mult decât puteam eu să duc la acea vârstă. Totuși, mă învârt în aceeași zonăContinuă lectura „Dear all of you”

Nimeni

În primul rând, asta nu e o postare. Din momentul ăsta, nu-mi mai pasă de nimic. De absolut nimic. Mi se rupe toată pula de tot ce mă înconjoară. Tipăresc cartea, bine. Nu o tipăresc, bine. Te comporți frumos, bravo. Te comporți urât, off, stai!, cred că mi s-a rupt o bucățică de pulă.