Arhive etichetă: tristete

Singur

Cand a fost ultima oara cand ai facut ceva singur? Cand ai mers singur intr-un bar ca sa te cinstesti pe tine? Cand ai ajuns intr-un loc fara niciun fel de indicatii? Cand ai avut ultima realizare singur? Cand te-ai sfatuit singur? Cand te-ai judecat singur? Si in special… cand ai gandit singur?
Singur, fara prejudecati, fara clisee, fara ora fixa si fara stres. O zi de genul te-ar salva, nu? O zi in care seful nu are nevoie de tine la birou, o zi in care nu se pun absente, o zi in care iti scoti bateriile de la ceas si te trezesti fara alarma. Si iti faci un espresso bun, apoi te uiti pe geam. Iti dai telefonul pe avion si intri pe Facebook. Parca n-ai posta nimic. Te intorci in bucatarie si realizezi ca s-a racit cafeaua cat sa o poti bea, asa ca o savurezi, desi e espresso. Ai fuma, dar nu ai mancat nimic. Cum suna niste cereale cu lapte? Sau un sandvis? Sau orice se mananca de dimineata? Naspa, asa e. Iti scoti niste prajitura din frigider pentru ca asta poftesti tu. Si pentru ca esti singur. Iei o gura de cafea si e primul gust care iti vitalizeaza ziua. Deschizi sertarul, nu mai ai lingurite. Nu poti manca prajitura. Dar ai furculite, asa ca ce are daca ai manca-o cu furculita? Iei doua guri din blatul ala moale si insiropat, apoi iti iei pachetul in mana. Si scoti o tigara dar inca mai ai gust de cafea in gura. Pentru ca gustul asta ti-a vitalizat ziua. Iei telefonul si intri pe Insta sa faci poza la cafea, dar parca nu are sens, ca unele momente le-ai petrece doar cu tine. Si neavand vreo limita azi, cu o zi abia inceputa, iti vine in minte ceea ce iti place sa faci. Si o faci, pentru ca esti singur. Inchizi Wi-Fi-ul si te pui pe balcon. Si pictezi. Sau scrii. Sau cauti inspiratia de care nu ai nevoie pe geam, doar pentru a medita la ultimele momente in care aceasta idee, pe care o tii in tine de atata timp, e doar in capul tau. Si o transpui in realitate. Si astazi ti s-a schimbat viata pentru totdeauna.
Dar maine, maine nu mai conteza cine ai fost azi. Maine te vei intoarce la rutina ta, carand secretul unei zile petrecute singur.

Reclame

Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce să nu îmi mai spună „și eu am pățit-o”. Voiam ca nici eu să nu mai asum asta. Citește în continuare Atinsă

Călătoria mea

Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea.

Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. E nașpa rău. Citește în continuare Călătoria mea

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST


Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești, ignoră-te pe tine. Astupă-ți vocea interioară plină de frustrări, cu minciuni și glume prea frumos zise. Ești un hoinar.

Aseară m-am trezit sufocându-mă. Bine, recitisem niște scene din „Flori în păr” legate de crize de astm, probabil de-aia. În fine, m-am panicat, ajungând la un semi atac de anxietate/panică. Apoi m-am gândit… De ce mi-ar fi frică să mă sufoc, în timp ce trăiesc, dacă oricum într-o zi nu voi mai respira niciodată? Voi pleca singură, nu mă voi mai atinge, va fi ca în acele vise după care, trezindu-mă, uit că am existat între timp. Câteva secunde. Acel cap frumos va sta într-o zi într-un sicriu.

Citește în continuare Ritual psihologic spre găsirea sinelui

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente.

Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume.  Citește în continuare Cădere

Outcast vs. Prostie

Sunt un „outcast”, la rândul meu. Și mereu voi fi așa. Sunt un om care nu ține cont de reguli, care se integrează super greu, care dă overthinking la fiecare lucru ca să vadă dacă chiar îi va folosi în viață, mă vopsesc în culori nebune în cap, adică sunt de fapt doar eu, dar pentru societate asta mă numesc outcast. Edgy, cum vreți voi. Sunt eu, mereu am fost așa, am ajuns la optișpe ani fiind așa, so… yea.

Băi, dar ce nu suport, copiii ăia care se cred diferiți și folosesc asta doar ca pe o scuză să nu facă nimic cu viața lor. La șaișpe ani nu știu să pună cratima, dar de ce să meargă ei la școală, când pot să bea să se facă praștie în parc la Unirii și să apară la știri?

Băi, nu te duce la școală, ok. Dar caută, mă, pe net măcar unde se pune cratima, de ce, când să scrii cu literă mare, când nu etc.

tumblr_mck5l37Lck1qgbyrt

Unicitatea constă și în ceea ce faci pe lângă. Adică nu mă înțelegeți greșit, majoritatea artiștilor au fost/ sunt bețivi and so on, dar ăia măcar fac ceva. Compensau alcoolismul and stuff cu tot ceea ce făceau ei, arta căreia îi dădeau viață. Lol?

Ai cinșpe ani, te doare ficatul, borăști zilnic în parcuri, mă jur că tu ești mai apropiat de pet decât emo de hainele negre, dar…

„SUNT DIFERIT DA? NUMAI SUPORT ACEASTĂ LUME CARE M-Ă JUDECĂ PE NEDREPTATE! AM VOIE SĂ FAC CE VREAU, PĂRINȚI MEI NU MIA-U OFERIT NIMIK, IO TREBUIT SĂ LUPT PENTRU TOT, STA-ȚI AȘA, MAMA, AI ZECE LEI SĂ-MI I-AU UN PET?”

Nu. Nu mai folosiți pretextul de „diferit” atunci când sunteți doar proști. Un om care se simte diferit, adesea, suferă, nu știe ce e neregulă, și crede că problema e la el. Repeți clasa a zecea? Wow, asta te face diferit de colegii tăi? LOL!

Sau wow, ești outcast pentru că gen copiezi o celebritate, care era și ea un outcast? WTF.

Fii tu însăți/însuți, indiferent. E treaba oamenilor să te eticheteze, nu a ta. Treaba ta e să nu le lași să se lipească de tine.

(H)eroina mea literară

Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina.”

EMOȚIILE SUNT MAI TARI DECÂT ORICE DROG EXISTENT.


 

Oricât ai scrie.

E povestea aia care nu se vrea terminată.

Povestea care nu te lasă să o îndrumi cum vrei tu.

Povestea la care te gândești când ești beat.

Povestea cu care clachezi în momentele de slăbiciune.

Cu care ajungi să-ți recunoști că

e ea. Povestea ta.


Citește în continuare (H)eroina mea literară