Copilărește, în pana mea!

Când eram doar un copil, eram o pastilă de energie. Probabil că mi se trăgea fiindcă proveneam dintr-o familie mega-unită (stăteam cu mama și bunicii, cel puțin de două ori pe săptămână venea și unchiul meu cu prietenii săi, mai ceva ca în Sims). Eram obișnuită ca toți oamenii mari să mă bage în seamă….

Despre depresia postliceală

Se aseamănă cu Stockholm-ul, doar că ești conștient, și te frustrează teribil.   De când mă știu, nu îmi plăceau materiile alea, și cititorii mei fideli știu asta. Ador să studiez în timpul liber, să citesc, să lucrez, însă, informația asta, venită pe tavă, mi se pare clișeică, boring, inutilă, laolaltă etc. Niciodată nu m-am…

18 ani [clean]

„De ce am coșuri?!”,„De ce nu mă ia lumea în serios?!”, „De ce nu-mi dă aia bere? Mai sunt doar doi ani!”, „Abia aștept să cresc… dar mama să nu îmbătrânească! Nici bunicii, nici… și nici să nu aibă nimeni așteptări de la mine!” Abia am așteptat să fac 18 ani. Acum am 19. Kill…

Am terminat liceul

Înainte să încep, vin la Bookfest cu „Flori în păr”. Pavilion C4-C5, 16:30, editura Datagroup. Detalii aici. Nu pot să cred, dar da. Totul e trecut, absolut totul. Acum strănut singură acasă și nimeni nu-mi spune „sănătate!”. Nu mai sunt în formare. Sunt adult, iar oamenii mă vor lăsa, în sfârșit, în pace. Nu voi mai…

Scrisoare către profesori

Urăsc. Detest și aspir la distrugere. Simt, efectiv, cu m mi se furnică tot sângele în vene, și mi se duce în cap. Și capul îmi stă să explodeze. Sunt atât de frustrată și neputincioasă, încât îmi vine să îmi înscenez moartea.